De ce aceasta carte


Ma gandesc ca ar trebui sa traiesti intr-o pestera in ziua de azi daca nu ai auzit ca albinele si apicultorii sunt in pericol. Problemele sunt complexe, cu bataie lunga si in principiu de data recenta. Cu siguranta sunt o amenintare pt. industria apicola, dar mai mult, pt. supravietuirea multor plante de care avem nevoie pt. hrana si plante care sunt o parte necesara a mediului.
 Se pare ca exista chiar o contoversa daca este posibil a tine albine fara tratamente. Dar suntem multi care facem asta cu succes.
In vreme ce majoritatea apicultorilor dedica mult timp si efort luptei impotriva varroa, sunt fericit sa spun ca problemele mele cele mai mari in apicultura sunt a ierna nuclee aici in sudul Nebraskai si a face stupi care sa nu-mi cauzeze dureri de spate sau metode mai simple de hranire.
Asadar scopul meu este in primul rand sa tratez problemele curente din apicultura, si in al doilea rand cum sa lucrezi mai putin si sa obtii mai mult din apicultura.
Sa facem o scurta privire de ansamblu asupra problemelor din apicultura si a solutiilor pt. ele. Detalierea se face in capitolele si volumele urmatoare.

Sistem de apicultura nesustenabil

Daunatori ai albinelor

            De ce avem probleme? Avem multi daunatori si boli care au ajuns in America de Nord (si in majoritatea locurilor din lume) in ultimii 30 de ani. (vezi capitolul Inamicii albinei) Cum zicea odata cineva „nu poti tine albine ca bunicul pt. ca albinele bunicului au murit”. Cei mai multi dintre noi apicultorii si-au pierdut albinele la un moment dat in ultimele decenii iar acest fenomen devine tot mai frecvent. Asadar parte a problemei sunt daunatorii dar exista si alte aspecte.

Areal genetic redus

            Avem un areal genetic redus aici in America de Nord si printre pesticide, daunatori si programe ultrazeloase de a controla albinele africanizate, multe dintre albinele salbatice au fost epuizate si au ramas doar matci de vanzare. Daca considerati ca o mana de crescatori furnizeaza 99% dintre matci, asta inseamna un areal genetic redus. Aceasta deficienta era recuperata prin albinele salbatice si prin apicultorii care isi cresc propriile matci. Dar tendinta mai noua este de a incuraja apicultorii sa cumpere matcile, sa nu le creasaca singuri, in special in zonele cu albine africanizate.

Contaminarea

            Un al aspect cu privire la daunatori este ca solutia oferita de experti a fost folosirea de pesticide in interiorul stupului. Dar acestea se acumuleaza in ceara si cauzeaza sterilitate la trantori ceea ce duce la matci neprolifice. O estimare pe care am auzit-o de la unul din experti este ca media de schimbare linistita a matcii este de trei ori pe an. Adica matcile devin neprolifice si sunt inlocuite de trei ori pe an. Pt. mine aceasta este uimitor deoarece majoritatea matcilor mele sunt de trei ani.

Areal genetic gresit

            Un alt aspect al ajutorului acordat albinelor prin pesticide si antibiotice este ca se propaga albine care nu pot supravietui. Este chiar opusul a ceea ce dorim. Noi apicultorii ar trebui sa propagam albine care pot supravietui. De asemenea propagam boli care sunt destul de puternice pt. a supravietui tratamentelor pe care le aplicam. Asadar crestem albine slabe si super boli. De asemenea, de ani de zile crestem albinele care sa nu faca trantori, sa fie mai mari, sa propolizeze mai putin. Acestea reprezinta o provocare pt. reproducere (mai putini trantori, mai mari deci mai lenti) sau le fac mai susceptibile la virusi (mai putin propolis).

Ecologia afectata a coloniei de albine

            O colonie de albine este in sine un sistem de benefice si benigne ciuperci, drojdii, paraziti, insecte, o intreaga flora si fauna care depinde de albine pt. a supravietui, si de care albinele depind pt. a fermenta polenul si a controla patogenii. Toate substantele de control tind sa omoare parazitii si insectele. Toate antibioticele folosite de apicultori tind sa omoare ori bacteriile (teramicina, tilosin, uleiuri esentiale, acidul organic si timolul) ori ciupercile si drojdiile (fumidil, uleiuri esentiale, acidul organic si timolul). Echilibrul acestui precar sistem este deranjat de tratamentele aplicate in stup. Recent apicultorii au inceput sa foloseasca un nou antibiotic, tilosinul, impotriva caruia bacteriile benefice nu au rezistenta si care are efect mai indelungat; de asemenea se trateaza cu acid formic ceea ce duce ph-ul spre acid si omoara multe microorganisme din stup.

Apicultura castel de nisip

            Asadar apicultorii, cu sfatul si asistenta agentiei si a universitatilor, au construit acest sistem precar ce se bazeaza pe chimicale, antibiotice si pesticide pt. a fuctiona. Iar apicultorii propaga daunatori care supravietuiesc tratamentelor, contamineaza intreaga rezerva de ceara cu otravuri (si facem foitele de faguri din aceasta ceara contaminata, este deci un sistem inchis), cresc matci care nu pot supravietui fara acest tratament.

Cum obtinem un sistem de apicultura sustenabil?

Stop tratamente

            Singura cale pt. a avea un sistem sustenabil de apicultura este sa stopam tratamentele. Tratarea este o spirala mortala care se prabuseste acum. Pt. a realiza asta trebuie sa va cresteti singuri matcile din supravietuitori locali. Doar atunci veti obtine albine care genetic pot sa supravietuiasca si paraziti care traiesc in simbioza cu gazda si cu mediul local. Cat timp facem tratamente obtinem albine mai slabite care supravietuiesc doar cu tratamente si paraziti mai puternici care pot supravietui doar daca se inmultesc destul de rapid pt. a tine pasul cu tratamentele. Nu se poate forma o relatie stabila pana cand stopam tratamentele.
            Problema este, desigur, ca daca stopam tratamentele acum cu sistemul pe care il folosim, albinele degenerate in general vor muri. Chiar daca sunt capabile genetic sa supravietuiasca intr-un mediu curat (necontaminat), trebuie sa le aducem mai intai in acest mediu. Si care este acest mediu?

Ceara curata

Avem nevoie de ceara curata. Daca folosim foita din ceara reciclata contaminata nu vom obtine aceasta. Intreaga rezerva mondiala de ceara este contaminata cu acaricide. Fagurele natural va oferi ceara curata.

Celula cu dimensiune naturala

            Urmatorul pas este sa controlam daunatorii intr-un mod natural. Vom dezvolta acest subiect pe parcurs, dar Dee si Ed Lusby au ajuns la concluzia ca solutia este sa revenim la celula dimensiune naturala. Foita de fundatie de faguri (o sursa de contaminare in stup datorita acumularii de pesticide in rezerva mondiala de ceara) ghideaza albinele spre a cladi dimensiunea de celula pe care noi o dorim. Deoarece lucratoarele sunt dintr-o celula iar trantorii dintr-o alta dimensiune si deoarece apicultorii, pt. mai mult de un secol au vazut trantorii ca dusmani ai productiei, apicultorii folosesc foita pt. a controla dimensiunea celulei cladite de aline. La inceput aceasta dimensiune o reflecta pe cea naturala. Primele fundatii aveau celula de la 4.4mm la 5.05mm. Dar apoi cineva (Francis Huber a fost primul) a observat ca albinele cladesc o varietate de dimensiuni de celule si ca albine mai mari ies din celule mai mari, albine mai mici din celule mai mici. Asadar Badoux a decis ca daca cresti mai mult celulele obtii albine mai mari. S-a presupus ca o albina mai mare poare sa care mai mult nectar si astfel va fi mai productiva. Asa ca astazi avem o dimensiune standard a celulei in foita de fundatie de 5.4mm. Considerand ca la dimensiunea de 4.9mm fagurele are grosime de 20mm si la 5.4mm fagurele are 23mm rezulta o diferenta de volum. Dupa Badoux, volumul unei celule de 5.555mm este de 301 mm cubi. Volumul maxim al unei celule de 4.7mm este 192 mm cubi. Dimensiunea celulei naturale este intre 4.4 si 5.1mm cu 4.9mm sau mai putin in centrul cuibului.
            Asadar la momentul actual folosim fundatie cu celule nenatural de mari si avem albine nenatural de mari. Vom dezvolta subiectul in capitolul Celula dimensiune naturala in volumul II. Pe scurt, daca avem dimensiune naturala a celulelor din faguri, controlam varroa si in final putem tine albine fara tratamente.

Hrana naturala

            Mierea si polenul sunt hrana adecvata pt. albine. Siropul de zahar are ph-ul mult mai mare (6.0) decat mierea (3.2 la 4.5) (zaharul este mai alcalin, mierea este mai acida). Acest lucru influenteaza reproducerea bolilor puietului plus nosema. Toate bolile puietului se reproduc mai mult la ph-ul zaharului (6.0) decat la ph-ul mierii (~4.5). Asta ca sa nu mai mentionam ca mierea si polenul natural sunt mai nutritive decat inlocuitorul de polen si siropul de zahar. Inlocuitorul artificial de polen duce la albine bolnave si cu viata scurta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu